17 August 2016
3398 accesări
0 comentarii

Unele femei confundă semnele ce prevestesc o sarcină cu o dereglare hormonală, iar altele pun totul pe seama stresului. Creşterea bruscă a nivelului de hormoni, în primele două săptămâni de sarcină, poate crea tot felul de simptome deranjante. În primul rând, menstruaţia dispare şi apare o stare de oboseală şi disconfort general.

"Pe lângă aceste aspecte, mai sunt şi alte semne pe care majoritatea femeilor însărcinate le experimentează şi pe care ar trebui să le ia în considerare. Lipsa menstruaţiei este primul simptom al unei posibile sarcini, însă femeile care au ciclurile menstruale neregulate ar putea să nu ia în considerarea acest aspect. De asemenea, unele femei şi după ce rămân însărcinate pot avea sângerări, în anumite momente, când în mod normal ar fi trebuit să se instaleze menstruaţia.Femeile însărcinate suferă anumite schimbări hormonale. Astfel, sânii devin sensibili, dureroşi şi se măresc în volum. De asemenea, femeile care au uşoare dezechilibre hormonale au aceste simptome, fără a fi însărcinate, de aceea trebuie luate în considerare şi alte semne”, explică dr. Victoria Sava, medic de familie.

În timpul sarcinii, nivelul hormonului estrogen creşte şi, potrivit specialiştilor, această creştere afectează anumite simţuri, gustul de pildă, aşa că femeia poate simţi schimbări şi la acest nivel. Când o femeie rămâne însărcinată, poate simţi dureri abdominale, crampe, oboseală, slăbiciune fizică, ameţeli, stări de greaţă etc. Scurgerile vaginale devin mai abundente. Dacă la toate aceste semne se adaugă vărsăturile şi starea de greaţă, mai ales dimineaţa, este posibil ca acestea să fie rezultatul instalării unei sarcini.

„De obicei, greţurile dispar după săptămâna a 12-a de sarcină, dar uneori pot reveni, spre sfârşitul sarcinii. Porţiile de mâncare trebuie să fie mici şi dese, pentru a opri starea de greaţă. De asemenea, trebuie să se evite mâncărurile şi mirosurile care produc stare de rău”, mai spune specialistul.

Sensibilitate la anumite alimente şi factori

Dacă brusc anumite mirosuri sau alimente provoacă stări de greaţă, este indicat să se efectueze investigaţii medicale. Mirosul de alcool şi tutun pot provoca, de asemenea, senzaţii neplăcute, precum şi mirosul alimentelor prăjite sau intens condimentate. Pe de altă parte, mai ales în primele zile de sarcină, apare dorinţa de a consuma anumite alimente în exces.

„Chiar dacă femeia nu ştie încă de existenţa sarcinii, ar trebui să ţină cont de aceste semne şi dacă are o minimă bănuială că ar putea fi însărcinată, trebuie să renunţe la tutun, alcool şi la alimentaţia nesănătoasă, dacă este cazul. Există alternativă la mâncarea nesănătoasă. Trebuie precauţie măcar până se confirmă sau infirmă sarcina”, explică medicul.

Chiar dacă sarcina este la început, apare nevoia de a urina des, deoarece uterul este în vecinătatea vezicii urinare, iar schimbările din organism includ şi acest organ. De fapt, volumul de sânge care trece prin rinichi se măreşte, iar vezica urinară se umple mai des, potrivit specialiştilor.

Schimbări de dispoziţie sau „toane“ de gravidă

Modificările hormonale influenţează starea de spirit a femeilor, mai ales la începutul şi spre finalul sarcinii. Starea de fericire ce alternează cu starea de tristeţe, nervozitatea excesivă, apatia, somnolenţa, iritabilitatea, toate pot fi experimentate de unele femei, în funcţie de sensibilitatea fiecăreia.„Sunt multe semne care îi pot da de înţeles unei femei de prezenţa unei sarcini, dar oricum, aceste semne, de obicei, sunt remarcate şi de persoanele din anturajul gravidei. Prima măsură de investigaţie este testul de sarcină care, pe termen scurt, este o soluţie bună, rapidă. Testul poate fi fals pozitiv sau fals negativ, de aceea unele femei preferă să facă două teste pentru a fi sigure de rezultat”, explică specialistul.Chiar dacă hotărâţi să folosiţi testul de sarcină, cel mai bine este să vă consultaţi cu medicul de familie sau ginecolog, pentru a vă îndruma spre a face un set de analize specifice sau o ecografie. În acest fel, rezultatul va fi 100% sigur.

Taguri articol: sfatul medicului sarcina

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU