08 Decembrie 2016
8900 accesări
0 comentarii

Anumiţi bebeluşi se nasc cu diferite probleme de sănătate, unele foarte grave, altele, cu efortul unor medici destoinici, pot fi vindecate. O afecţiune specifică nou-născuţilor este policitemia. Această boală se caracterizează printr-un număr crescut de globule roşii în sânge.

„Policitemia constă în creşterea numărului de globule roşii (eritrocite) în sânge şi este definită ca având hematocrit venos mai mare de 65% sau hematocrit venos mai mare sau egal de 64% (la 2 ore de la naştere) sau hematocritul din cordon mai mare sau egal de 63%. Acest hematocrit crescut induce hipervâscozitatea sângelui, cu repercusiuni în circulaţie şi oxigenare. Incidenţa policitemiei este crescută, în special la nou-născuţii cu postmaturitate sau insuficient dezvoltaţi pentru vârsta gestaţională”, explică dr. Lenuţa Malcea, medic specialist obstetrică şi ginecologie, Spitalul Euromaterna.

Potrivit specialistului, tabloul sanguin capilar sau hematocrit din sângele venos se efectuează la nou-născuţii cu aspect specific acestei afecţiuni (piele grasă, congestionată), care au în antecedente cauze posibile de policitemie, care „nu arată bine”. Cauzele policitemiei sunt: amânarea clampării cordonului ombilical, transfuzia materno-fetală, transfuzia feto-fetală, la gemeni, insuficienţa placentară, hipertensiune maternă, nou-născut postmatur, sarcină la altitudine mare, mamă fumătoare, mamă diabetică, copii supradezvoltaţi pentru vârsta gestaţională etc.

Taguri articol: bebe e bolnav euromaterna ginecologie bebe nou-născuţii

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU