Adeseori, anxietatea este confundată cu frica, însă diferenţa dintre acestea este majoră. Anxietatea presupune frică, însă ea este resimţită mult mai amplu de către persoana în cauză. Frica este o reacţie normală, firească într-o situație periculoasă. Atunci când creierul sesizează un pericol, el mobilizează întreg corpul la reacţie: de luptă sau de fugă, soldată cu un efect, după care urmează relaxarea prin gestionarea situaţiei.

În cazul anxietăţii, lucrurile se schimbă. Persoana anxioasă resimte o frică intensă cu reacţii în tot corpul, fără a fi într-o situaţie de pericol. Astfel, teama apare pe baza unor idei nerealiste, anticipative, dar fără suport concret în realitate. Persoana anxioasă ajunge să fie controlată de frică şi să îşi conducă viaţa în aşa fel încât să evite potenţialii factori de stres. Calitatea vieţii şi adaptarea sunt afectate pe termen lung (mai multe de şase luni).
Există mai multe tipuri de tulburări anxioase, însă cea mai frecventă formă a anxietăţii este atacul de panică. Acesta reprezintă o perioadă discretă în care există debutul brusc al unei frici sau terori intense, asociată adesea cu senzaţia de moarte iminentă. În cadrul atacului de panică sunt prezente diverse simptome, precum scurtarea respiraţiei, senzaţie de sufocare, palpitaţii, durerea sau disconfortul precordial, transpiraţii, tremurături, greaţă, detresă abdominală, ameţeală, depersonalizare, frică de moarte, de a înnebuni sau de a pierde controlul, până la parestezii.

Câte tipuri de atacuri de panică există

Există trei tipuri de atacuri de panică: inopinante (nesemnalizate), nu poate fi ataşat unui stimul declanşator clar; circumscrise situaţional (semnalizate), apar inevitabil la expunerea la un anumit stimul; predispuse situaţional, acestea apar inconstant în situaţii similare.

Atacul de panică apare în multe tulburări anxioase, tocmai de aceea este necesară o evaluare amanunţită atât fiziologică, cât şi de către psihologul clinician şi medical psihiatru.
Vorbim de atac de panică atunci când nu poate fi identificată nicio cauză somatică pentru simptomele recurente de panică. De regulă, persoanele cu atac de panică îşi fac numeroase controale medicale înainte să consulte serviciile unui specialist în psihologie/psihiatrie. Acest lucru este firesc şi este foarte recomandat ca înainte de stabilirea unui diagnostic psihiatric şi începerea oricărui tratament să se facă un consult medical de specialitate care să excludă orice condiţie medicală care poate avea simptome similare.

Tratamentul atacului de panică presupune atât medicaţie psihiatrică cât şi psihoterapie. Este important să se urmeze tratamentul prescris de medicul curant. La recomandarea acestuia, pot fi administrate antidepresive şi anxiolitice. Studiile arată că, tratamentul adecvat poate reduce sau elimina complet atacurile de panică la 70-90% dintre pacienţi. Tratamentul anxietăţii este unul individualizat, cu o durată variabilă, în funcţie de problematica pacientului.
Prognosticul de vindecare este cu atât mai bun cu cât tulburarea este identificată mai devreme.

Psiholog Elena Harbur