Sfatul medicului
136 accesări 23 Mai 2022 0 comentarii

Dr. Marius Ruşa: "Este greu să ajungi la 97% grad de satisfacţie a pacienţilor, dar şi mai greu să îl menţii"

Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna” din Constanţa împlineşte, luna aceasta, 13 ani de activitate şi tot atât timp de când echipa medicală de la malul mării dă siguranţă vieţii. Cu această ocazie, conducerea le mulţumeşte tuturor celor care i-au fost alături, şi aici trebuie amintit întreg personalul, începând cu cel medical, auxiliar, până la cel administrativ, colaboratori şi, desigur, pacienţii, fără de care nimic nu ar fi posibil.

Se știe că în spatele fiecărei afaceri de succes se află nişte oameni puternici, determinaţi, hotărâţi, care au capacitatea de a coordona o întreagă echipă, iar aici ne referim la familia „Euromaterna”, în jurul căreia se ţes, zi de zi, noi poveşti de viaţă, toate născute prin aducerea pe lume a micuţelor minuni care ne luminează, apoi, existenţa ani şi ani la rând. Înainte de toate, construcţia unui complex spitalicesc de obstetrică-ginecologie de talia celui la care facem referire în aceste rânduri a apărut din dorinţa de a le oferi celor interesaţi un act medical de o performanţă tehnologică avansată, conform standardelor europene. Deci, în primă fază, acesta a reprezentat obiectivul principal al conducerii unităţii sanitare. Altfel spus, echipa medicală şi-a asumat provocarea pentru că şi-a dorit ca pacienţii săi să se simtă mereu în siguranţă şi să fie trataţi în concordanţă cu drepturile pe care le au. După mai bine de un deceniu, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Euromaterna” a ajuns să asigure asistenţa medicală femeii gravide şi nou-născutului sănătos, dar şi celor cu risc crescut, având capacitatea de a rezolva întreaga gamă de patologie specifică, asistenţă medicală ginecologică în cazuri complexe, precum şi în domeniul diagnosticului şi tratamentului infertilităţii, prin tehnici de reproducere asistată.

Peste 16.500 de bebeluşi aduşi pe lume

Deşi au trecut atâţia ani, directorul general al spitalului, dr. Marius Ruşa, îşi aminteşte şi acum, la fel ca-n prima zi, cu emoţii în suflet, că spitalul şi-a deschis porţile pornind de la ideea foarte clară de a pune în centrul preocupărilor personalului medical, pacientul. Făcând acest lucru, în prezent, a ajuns, la o performanţă notabilă, în sensul că gradul de satisfacţie a pacienţilor în Spitalul „Euromaterna” este de 97%.
Practic, 97 de paciente din 100 sunt foarte mulţumite de serviciile pe care unitatea medicală le acordă. Acest lucru a fost posibil, în primul rând, prin implementarea unor programe de dezvoltare profesională a personalului medical şi prin dotarea cu aparatură de înaltă performanţă, dar şi prin organizare eficientă, adică prin implementarea unui set de reguli clare de conduită, comportament, atribuţii ale personalului medical şi obligaţii ale pacienţilor care le calcă pragul.
„Prin toate aceste lucruri, am reuşit să acoperim întreaga patologie care ţine de specialitatea noastră de obstetrică-ginecologie, astfel încât să nu transferăm pacienţi în alte instituţii medicale cu astfel de patologii. Toate acestea ne-au permis să ne dezvoltăm, astfel încât am construit un nou etaj de cazare, pentru că nu mai făceam faţă în spaţiul anterior. În plus, am relocat şi am construit un nou sediu pentru administraţie, pentru a putea lărgi ambulatoriul de specialitate, care s-a dovedit insuficient, şi el, în timp”, a menţionat directorul.
Bineînţeles, pe parcursul acestor ani, „Euromaterna” a înregistrat o serie de succese medicale remarcabile, pe care, poate, nici măcar nu le spera în momentul deschiderii spitalului, realizând peste 16.500 de naşteri, peste 2.000 de operaţii ginecologice, inclusiv de chirurgie minim invazivă. „De asemenea, am dezvoltat sectorul de fertilizare in vitro şi am ajuns la o rată de succes de 54,9% de sarcini obţinute. În acelaşi timp, am dezvoltat sectorul de neonatologie, prin implementarea unor tehnici noi de reanimare a nou-născutului, reuşind, astfel, să tratăm peste 1.400 de copilaşi născuţi prematur, dintre care cel mai mic a avut o vârstă gestaţională de 23 de săptămâni şi o greutate de 500 de grame. Cel mai important proiect actual, dar şi de viitor este acela de a acorda o rampă de lansare personalului medical tânăr, şi mă refer, în special, la tinerii specialişti de obstetrică-ginecologie, cărora le oferim o şansă în plus de a se dezvolta în specialitate, contribuind, astfel, cu propriile noastre forţe la scăderea exodului de medici în străinătate”, a adăugat dr. Ruşa.
Altfel spus, au înfiinţat spitalul cu gândul de a demonstra că şi în România se poate. „În acest timp, am avut parte de numeroase provocări, au fost 13 ani de viaţă, cu întâlniri, reîntâlniri, despărţiri, succese, insuccese”, a mai spus el.

Cea mai mare provocare este concurenţa

Pentru membrul Consiliului de Administrație dr. Dan Raica, cea mai mare provocare din tot acest timp se referă la faptul că medicina privată a trebuit să facă faţă concurenţei de pe piaţă, dar ca în orice alt domeniu, concurenţa înseamnă o zbatere permanentă să fii în top şi să creşti mereu calitatea serviciilor medicale. „Îmi amintesc foarte clar cum, cu ani în urmă, toţi ne-am dat demisia de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă pentru a ne desfăşura activitatea numai aici. Evident, a fost o hotărâre extrem de importantă şi, mai ales, grea. Acesta este şi motivul pentru care ne dorim permanent să menţinem gradul de satisfacţie al pacienţilor, pentru că este greu să ajungi la un astfel de nivel de satisfacţie, dar este şi mai greu să îl menţii”, a precizat echipa managerială a spitalului.
O altă provocare a fost şi ca întreaga echipă de la malul mării să îşi schimbe mentalităţile în relaţia cu pacienţii şi medicii sunt foarte mândri că au reuşit să facă o asemenea schimbare. În plus, au considerat întotdeauna foarte important ca între personalul medical şi pacienţi să existe o relaţie de respect reciproc, în care fiecare dintre părţi are obligaţiile şi drepturile sale.
Un alt proiect important pentru instituţie a fost punctat de către directorul general adjunct al unităţii sanitare, Liliana Aciubotăriţei, care a precizat că, la ora actuală, Spitalul „Euromaterna” este colaborator în proiectul „Infant”, demarat de Primăria Constanţa, prin intermediul căruia se oferă sprijin în tratamentul infertilităţii tinerilor. În acest sens, există, deja, rezultate frumoase, cu sarcini obţinute în urma procedurilor aplicate prin acest proiect.
„Primăria oferă vouchere gratuite unui număr de 100 de cupluri, iar noi le asigurăm tratamentele necesare. Modelul devine aplicabil pentru mai multe primării din judeţ, venind în sprijinul acestor persoane care îşi doresc să aibă copii. Voucherul este valabil un an, include perioada de stimulare şi, ulterior, urmează procedura de fertilizare şi apoi, sarcina. În plus, spitalul nostru a obţinut şi confirmarea, de la Consiliul Naţional de Experţi, a gradului III de maternitate, fiind prima maternitate privată din România care a primit acest calificativ”, a subliniat directorul.
Taguri articol: sfatul medicului

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Sfatul medicului, boli şi afecţiuni, terapii alternative, dietă şi nutriţie - Revista de sănătate Cuget Liber. Pentru o viaţă sănătoasă.