10 Mai 2017
2313 accesări
98 comentarii

Potrivit dr. Andrei Nicolae Zisu, specialist obstetrică şi ginecologie, Spitalul Euromaterna, naşterea naturală este despre a face viitoarele mămici puternice, competente, capabile să se cunoască pe ele însele, dar şi să-şi cunoască forţa interioară, atât de necesară la începutul maternităţii.

„Pentru copil, beneficiile sunt numeroase. În timp ce corpul declanşează în mod natural procesul naşterii, copilul are mai multe şanse să fie complet dezvoltat fizic, iar organele acestuia să ajungă la maturitate. De asemenea, trecând prin deschiderea vaginală, bebeluşul elimină tot lichidul amniotic din plămâni, iar respiraţia lui nu va avea de suferit, oxigenarea creierului făcându-se rapid”, explică specialistul în obstetrică şi ginecologie.

După spusele medicului, un alt avantaj este faptul că, luând contact cu perineul, bebeluşul este expus micobiomului matern şi primeşte bacteriile benefice ale mamei, care îi fortifică sistemul imunitar. Conform ultimelor studii în domeniu, publicate în Jurnalul de Imunologie din anul 2014, naşterea naturală poate preveni bolile autoimune, ca diabetul tip 1 sau Boala Crohn şi alergiile intestinale.

„Pentru mamă, naşterea naturală prezintă principalul beneficiu al recuperării mult mai rapide, întrucât, fiind un proces natural, prezintă o complexitate mai redusă faţă de intervenţia chirurgicală tip cezariană. De asemenea, lactaţia se declanşează natural, mai repede decât în cazul naşterii prin cezariană, iar modificările hormonale intense, care apar imediat după naşterea vaginală şi în timpul alăptării, reduc riscul apariţiei cancerului la sân. Naşterea trebuie privită ca cea mai mare împlinire şi nu ca cea mai mare temere”, subliniază dr. Zisu.

XXX

Dr. Andrei Nicolae Zisu oferă consulaţii în cadrul Spitalului Euromaterna. Pentru programări, apelaţi numărul de telefon 0241.605.555.

Taguri articol: sarcina euromaterna ginecologie copil bebe mămici naşterea cezariana obstetrica

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

60 comentarii

3 aprilie
Jynwzc
Pntbob zbwyzl

Where “almost” turns into “holy shit” - http://calcitriolc.com/mostbet-casino-recenze-2026-pravdive-zkusenosti-experta/ , Fortune favors the bold — are you ready to claim yours? .

22 martie
Fygawh
Vtfhkv rssmrz

Mostbet – jogue com vantagem real desde o primeiro minuto - https://mostbetpt.pro/ , No Mostbet cada novo dia traz mais emoção e mais recompensas .

12 martie
Tskbaa
Erehtd lxgech

FanDuel Casino is America's #1 online casino, delivering non-stop thrills with best online casino ignition , restricted slots like Huff N' Huff, and live retailer undertaking truthful at your fingertips. Brand-new players stir 500 Largesse Spins together with $40 in Casino Perk upstanding for depositing $10—bonus up to $1,000 dorsum behind on first-day closing losses. Job all Thrillionaires: accompany at present, butter up your style, and turn every blink into epic wins!

11 martie
Wvvdyv
Ydacvw placqe

Connect the millions winning big on fanduel app – the #1 natural in dough casino app in America. Respite c start your $1000 PLAY IT AGAIN honorarium and deny b decrease every relate, хэнд and rolling into official cash rewards. Irresponsibly payouts, huge jackpots, and habitual action – download FanDuel Casino now and start playing like a pro today!

7 martie
Hwselj
Iibymg rizxlz

Tisice zakazniku uz setri. Pridejte se na opravdovalekarna.cz Levitra 20 mg

2 martie
Kxyfrz
Spuvpf htdqss

The casino that sponsored the biggest Twitch stars. Now it’s your turn to win big. Fast. Fair. Crypto-native. stake dice .

28 februarie
Dlqhoa
Zxjlod bhjefq

chumba casino withdrawal is America’s go-to social casino for real prizes. Claim your free Sweeps Coins welcome bonus and play premium slots today. Let’s win!

26 februarie
Jwxgtc
Nnnamx nnkpuj

Prairie thunder roars with every reel turn. buffalo link offers sunset magic, bonus buffs, and massive cash herds. Join now!

23 februarie
Lndlwv
Aexjhv rtcfnz

Unlock the magic of Sweet Bonanza — a slot where every tumble feels like opening a gift! Free spins sweet bonanza play free no registration with stacked multipliers create jaw-dropping moments. Spin away!

20 februarie
Flbaqo
Ecnvoz moteau

Venture forth into realms of untold casino treasures. In crowncoincasino, treasure hunts add adventure. Hunt, find, and flourish!

123...6