Daltonismul, cunoscut și sub denumirea de deficiență a vederii culorilor, este o afecțiune în care capacitatea de a aprecia culoarea este parțial sau total diminuată. De obicei, bărbații sunt mai predispuși să dezvolte daltonism deoarece gena care condiționează afecțiunea se află pe cromozomul X. Din păcate, afecțiunea nu are leac, dar există alternative de tratament. Potrivit specialiștilor, această afecțiune se caracterizează prin faptul că pacienții au o apreciere diferită a culorilor. Ochiul uman are două tipuri de celule specializate în recepția și interpretarea culorii: bastonașele și conurile. Acestea, în special conurile, reacționează la diferite lungimi de undă. Drept urmare, culorile se disting prin lungimea frecvenței undei lor. De exemplu, nuanțele apropiate de roșu (portocaliu și galben) au lungimi de undă mai mari, în timp ce tonurile apropiate de violet (indigo și albastru) au lungimi de undă mai scurte. Verdele, fiind la mijlocul spectrului, are o lungime medie. La o persoană cu daltonism, pigmenții localizați în conuri au probleme în recepția sau interpretarea lungimilor de undă. Așadar, afecțiunea este cauzată de o nealiniere a conurilor retinei ochiului.

Experții afirmă că doar unul din 30.000 de oameni dezvoltă acromatopsie, varianta completă a bolii. În general, acest dezechilibru determină două procese: unul dobândit și celălalt moștenit. De regulă, pacienții au o stare stabilă (nu se îmbunătățește și nu se agravează) și boala afectează adesea ambii globi oculari. Totuși, vederea se deteriorează în mod natural pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, deci capacitatea conurilor de a distinge lungimile de undă scade. Acesta este motivul pentru care unii pacienți dezvoltă afecțiunea ca urmare a îmbătrânirii, fără nicio altă cauză.