Ciuperca piciorului este foarte contagioasă şi, deşi vorbim mai des despre ea vara, când se poate lua de la ştrand şi piscine, această afecţiune poate fi la fel de bine transmisă şi pe timpul iernii. Mediul umed din încălţări este propice dezvoltării micozelor, iar purtarea lor de mai multe persoane încurajează transmiterea rapidă a ciupercilor. Utilizarea încălţărilor închise timp de mai multe ore poate determina dezvoltarea ...
Imunitatea nu se poate măsura, însă în anotimpul rece, avem nevoie de ea mai mult ca niciodată. Pe lângă o alimentaţie echilibrată şi un stil de viaţă sănătos, la creşterea imunităţii contribuie şi acupunctura. „Înainte de a afecta organele, orice boală atacă nivelul nostru energetic”, declară dr. Mirela Stângaciu, medic acupunctură şi apifitoterapie. Potrivit acesteia, prin câteva şedinţe de acupunctură, dar şi ...
Departe de a fi un moft sau o boală uşoară, alergia este o afecţiune serioasă care, dacă este neglijată, poate duce la complicaţii grave. Copiii pot fi alergici la orice, de la polen şi spori de mucegai, până la alimente obişnuite precum cartofii sau seminţele. Cum recunoaştem o reacţie alergică? „Alergia este o reacţie de apărare a corpului la factorii alergeni externi - precum substanţele caustice care vin în contact cu pielea, creme, şampoane vechi ...
Infecţia urinară este o boală frecventă care afectează de obicei femeile. Aceasta poate avea episoade recurente, de aceea este important să cunoaştem cum poate fi prevenită. Cele mai populare remedii naturale pentru tratarea infecţiilor urinare sunt ceaiurile. În plus, sunt puţin costisitoare şi nu prezintă riscuri pentru sănătate, ci doar beneficii. Ceaiul de muşeţel este recunoscut ca antiseptic natural. Pentru prevenirea infecţiilor urinare se recomandă două-trei ...
Suntem la mijlocul iernii, iar în această perioadă organismul are cea mai mare nevoie de vitamine. Dacă timpul nu vă permite să consumaţi porţia zilnică de minimum cinci fructe şi legume proaspete şi nu vreţi să apelaţi la suplimentele cu vitamine, aveţi la îndemână o soluţie simplă: sucurile naturale. Spitalul Privat Isis sugerează o listă de şase combinaţii de fructe şi legume pentru sucuri naturale care contribuie la sănătatea întregului ...
Copilul tuşeşte încă de la trezire, strănută foarte des şi respiră greu. Deşi la prima vedere par simptome specifice astmului bronşic, având manifestări similare, medicii spun că este vorba despre hiperreactivitatea bronşică HRB. „Copiii aceştia prezintă manifestări asemănătoare bolii astmatice, însă nu evoluează neapărat către astm bronşic. Simptomatologia este influenţată de factori alergici (polenuri, mucegaiuri, acarieni, păr de animale) ...
În perioada rece, buzele sunt expuse uscăriişi leziunilor produsede vântul aspruşi temperaturile scăzute. Ele nu prezintă glande sebacee, iar dacă nu sunt îngrijite corespunzător, se pot crăpa, producând, pe lângă un aspect neplăcut, sângerări şi leziuni dureroase. Poate cea mai la îndemână soluţie pentru buze hidratate o reprezintă balsamul de buze. Este disponibil în multe variante, însă este important să-l ...
În ciuda faptului că medicii de familie vor avea „mână liberă” la prescrierea unei game mult mai largi de analize medicale, în cazul pacienţilor care repetă investigaţiile atât în spital, cât şi în ambulatoriu vor exista restricţii. Reprezentanţii din sănătate susţin că aceste măsuri vor reduce numărul analizelor realizate fictiv sau a celor repetate inutil. Este vorba în special de pacienţii cronici care sunt ...
