Autismul înregistrează o mulţime de cazuri în întreaga lume, boala apărând mai des la băieţi decât la fete. Potrivit dr. Elena Moise, medic de familie, autismul este o tulburare de dezvoltare considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Boala reprezintă tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare, cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autismului sau de ...
Chiar dacă unele mămici nu cred acest lucru, pregătirea organismului pentru o viitoare sarcină este extrem de importantă. Potrivit dr. Mihai Zisu, medic specialist Obstetrică- Ginecologie, este necesar ca pregătirea pentru sarcină să înceapă dinainte de concepţie, având în vedere că dezvoltarea fătului se realizează din a treia săptămână după ultima menstruaţie. „Există factori de risc cu care gravida poate intra în contact încă ...
Chiar dacă cel mic are febră şi nu se simte bine, nu vă speriaţi! Ceea ce probabil mulţi nu ştiu este că, în esenţă, febra nu este un lucru rău, ci mai degrabă este un semn că organismul copilului luptă cu viruşii sau bacteriile care i-au atacat organismul. Astfel, aceştia agresează sistemul imunitar al micuţului, iar ca un răspuns la atacul survenit, sistemul imunitar eliberează substanţe chimice care combat infecţia, dar care cresc temperatura corpului ...
Toxiinfecţia sau intoxicaţia alimentară este o boală care apare în urma consumului de alimente sau băuturi contaminate cu microorganisme sau toxinele lor. În cazurile uşoare de toxiinfecţie alimentară, persoana afectată se simte rău doar câteva ore sau cel mult o zi sau două. Alte tipuri, în schimb, cum este botulismul sau alte forme de intoxicaţie chimică, sunt grave şi vă pot pune în pericol viaţa dacă nu primiţi tratament de ...
Cu toţii ştim că tensiunea arterială este unul dintre indicatorii stării noastre de bine, de sănătate. Tocmai de aceea, prevenirea valorilor crescute ale tensiunii arteriale trebuie să fie un obiectiv al fiecăruia dintre noi. Acest obiectiv, a declarat dr. Loti Popescu, specialist în promovarea sănătăţii, trebuie urmărit şi atins în fiecare zi, pentru o viaţă sănătoasă. „Creşterea valorilor tensiunii arteriale ne face să fim mereu candidaţii ...
Ştiaţi că vă puteţi reinfecta cu virusul hepatitic C, în ciuda faptului că v-aţi vindecat o dată de hepatita C? „Pare ciudat, însă este adevărat”, susţin reprezentanţii Fundaţiei „Baylor Marea Neagră”. Un pacient se poate considera vindecat de infecţia cu virsul hepatitic C dacă încărcătura virală a persoanei este nedetectabilă, la şase luni după administrarea ultimei doze de medicamente împotriva bolii. De obicei, acest ...
Bolile inflamatorii intestinale, din care fac parte boala Crohn şi rectocolita ulcero-hemoragică, sunt boli cronice gastro-intestinale manifestate prin diaree, rectoragii (pierderea de sânge în scaun), dureri abdominale, incontinenţă, scaune imperioase, pierdere în greutate, denutriţie, anemie, oboseală. Medicii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă spun că aceste afecţiuni au un impact major asupra vieţii personale şi profesionale, dar printr-un ...
Direcția de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) aduce la cunoștiința constănțenilor, campania lansată de Organizația Mondială a Sănătății, adresată, în mod special, personalului medical, dar nu numai și denumită „Salvează vieți: Igiena mâinilor”. Potrivit reprezentanților DSPJ, aceasta este o extensie a primei campanii mondiale privind siguranța pacientului, care a debutat în urmă cu 13 ani. Specialiștii susțin că igiena mâinilor ...
