Nu vă jucaţi cu propria voastră sănătate, pentru că dacă organismul nu primeşte suficient somn ori dacă somnul nu este unul odihnitor, metabolismul se poate deregla foarte tare. Acest lucru se întâmplă datorită a doi hormoni de noapte, grelina şi leptina, care au un rol foarte important în apetit. Aceşti doi hormoni acţionează împreună pentru a controla foamea şi saţietatea. Astfel, tractul gastrointestinal produce grelina, care stimulează apetitul ...
Urzica este o plantă extrem de apreciată pentru calităţile sale medicinale. Specialiştii spun că urzicile conţin multe vitamine (A, B2, C, K), un număr însemnat de amnioacizi, săruri minerale (calciu, magneziu, fier, siliciu, etc.), substanţe proteice, acid pantoteic, acid folic etc. Totuşi, trebuie să ştiţi că atunci când sunt consumate în cantităţi mari, urzicile pot duce la mărirea coagulabilităţii sângelui. De asemenea, ele sunt contraindicate ...
La ora actuală, în judeţul Constanţa există posibilitatea efectuării a numeroase tratamente de întinerire, în multe cabinete sau clinici medicale. Unul dintre acestea este tratamentul „Dermapen”, o procedură inovatoare nechirurgicală şi minim-invazivă. Practic, „Dermapen”-ul este un dispozitiv medical folosit pentru a întinde, ridica şi întineri pielea. Potrivit specialiştilor Centrului Medical „Pozimed”, acesta ...
Există persoane cărora le ies foarte des eczeme pe corp. Conform dr. Elena Vulpe, medic specialist dermatolog, eczema este o afecţiune cutanată alergică, acută sau cronică, ce se caracterizează prin zone roşii, pline de mici vezicule lichidiene deosebit de pruriginoase. Specialistul este de părere că stresul, expunerea la substanţe iritante şi infecţiile bacteriene sunt principalii factori care stimulează răspunsul inflamatoriu la nivelul pielii, cel mai des ...
Medicii, dar şi nutriţioniştii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe legume, fructe şi cereale integrale. Dar ce se întâmplă atunci când un anumit fruct are peste 40 de aditivi, care cresc riscul de apariţie a cancerului de colon sau dacă vegetalele nu vă oferă proteine de calitate care refac toate structurile organismului? Tot ce trebuie să faceţi este să ţineţi cont ceea ce mâncaţi zilnic şi să aveţi grijă să ...
Tusea convulsivă sau tusea măgărească, cum i se mai spune, reprezintă o infecţie acută a căilor respiratorii, extrem de contagioasă. Caracteristica tusei convulsive o reprezintă tusea cronică ce se întinde pe durata a două sau mai multe săptămâni şi reprizele de tuse care în mod tipic au un debut brusc. Mai grav, în cazuri severe, boala poate fi urmată de convulsii sau vărsături. „Sursa de infecţie o reprezintă persoanele simptomatice care ...
Probabil că aţi observat, pe stradă sau chiar în propria familie, persoane cu strungăreaţă. Denumită în termeni medicali diastemă, această problemă apare mai frecvent la copii decât la adulţi, iar dacă este deranjantă, ea poate fi tratată, indiferent de vârsta pacientului. Dr. Mihaela Dan, specialist ortodont, spune că strungăreaţa reprezintă un spaţiu mai mare de 0,5 mm între cei doi dinţi frontali. Deşi primul impact este cel estetic ...
Mergeţi într-un mall sau la restaurant şi de fiecare dată după utilizarea unei toalete publice este nevoie să vă uscaţi mâinile. Reţineţi, însă: uscatul mâinilor nu are doar rolul de a elimina apa, ci şi bacteriile, susţin cercetătorii britanici, care au realizat un experiment interesant. Ei au numărat numărul de bacterii de pe vârfurile degetelor unor persoane care s-au uscat cu prosoape de hârtie şi cu uscătoare de mâini cu aer cald ...
