Noiembrie este luna de conştientizare, la nivel mondial, cu privire la cancerul pulmonar, malignitate care ocupă primul loc în România, atât ca număr de cazuri noi, cât şi ca număr de decese în rândul bărbaţilor şi devine o cauză frecventă şi în rândul femeilor, situându-se pe locul 4, după cancerul de sân, col uterin şi colo-rectal. Mortalitatea este ridicată din cauza diagnosticării tardive şi a lipsei de acces la ...
O gama largă de afecţiuni necanceroase pot afecta sistemul reproducător feminin, format din uter, vagin, ovare, trompe uterine. Majoritatea acestor boli afectează grav uterul, cum ar fi fibromul, endometrioza sau prolapsul uterin. Acestea pot determina durere cronică sau sângerare masivă, dar şi alte simptome dizabilitante. Când tratamentul medicamentos nu poate ameliora simptomatologia, adesea, medicii recomandă îndepărtarea chirurgicală a uterului. Una dintre ...
Asociaţia Studenţilor şi Medicilor Voluntari desfăşoară, în această perioadă, proiectul „Ştiu să acord primul ajutor?”, ce se adresează tinerilor constănţeni, cu vârsta până în 30 de ani, şi are are ca scop realizarea unui studiu despre cunoaşterea noţiunilor de prim ajutor în rândul tinerilor şi importanţa voluntariatului medical de prim ajutor. „În urma studiului în carevor fi incluşicel putin 5.000 de ...
În luna noiembrie, la fel ca în fiecare an, se serbează „Ziua mondială de luptă împotriva pneumoniei”. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pneumonia este una dintre cele mai uşor rezolvabile probleme la nivelul sănătăţii globale dar, totuşi, mulţi copii mor din cauza infecţiei şi a complicaţiei. De aceea trebuie să ne informăm corect, pentru a putea combate boala, fără complicaţii. Pneumonia poate fi cauzată de ...
Președintele Asociației Române de Reproducere Umană Asistată, prof. univ. dr. Radu Vlădăreanu, a declarat că infertilitatea este subtratată și subdiagnosticată în România, atrăgând atenția asupra faptului că rata natalității în România este una dintre cele mai scăzute în rândul statelor membre ale UE. „Infertilitatea este subtratată și subdiagnosticată în România. Nu există un interes major, vreun stimul ...
Toamna nu vrea să plece de la noi fără să lase semne de slăbiciune în organismele mai sensibile. Specialiştii spun că starea de oboseală accentuată, resimţită în lunile de toamnă, este o consecinţă a asteniei de toamnă, care, din păcate, afectează tot mai multe persoane, din cauza alimentaţiei greşite şi a stilului de viaţă nepotrivit. Cu toate că astenia este considerată o problemă uşoară de sănătate, aceasta poate avea consecinţe pe termen lung ...
Osteoporoza juvenilă este o afecţiune generalizată a scheletului, în care masa osoasă este scăzută şi structura osoasă deteriorată, ceea ce face ca oasele să fie mai fragile decât în mod normal. Această fragilitate crescută predispune copilul la fracturi. Cauzele primare de osteoporoză juvenilă sunt diferite afecţiuni şi sindroame grave, precum Sindromul Ehlers Danlos. „Cauzele secundare de osteoporoză juvenilă includ bolile inflamatorii cronice ...
Pentru a ne proteja sănătatea orală şi pentru a ţine la distanţă agenţii patogeni ce au tendinţa de a se înmulţi în cavitatea bucală, medicii dentişti spun că trebuie să acordăm o atenţie deosebită periuţei de dinţi şi modului în care o folosim şi o depozităm. „Pentru a reduce riscul apariţiei germenilor, care cauzează probleme orale, este recomandat să clătiţi periuţa de dinţi şi să o uscaţi la aer, după fiecare utilizare ...
