07 Aprilie 2022
866 accesări
0 comentarii

În general, fumătorii sunt conştienţi de faptul că tutunul este unul dintre cei mai importanţi factori de risc în dezvoltarea a numeroase boli. Așa că, dacă vreți să vă ajutaţi organismul să se menţină sănătos, este important să renunţați la fumat şi să adăugați în meniul vostru cotidian unele vitamine importante în alimentaţie.

Obișnuiți să fumați sau ați renunţat recent la acest obicei? În ambele cazuri, este bine de ştiut că există vitamine care pot vindeca plămânii de efectele fumatului. Potrivit dr. Silvia Dincă, din păcate, multe persoane nu conştientizează că nu este de ajuns să se lase de ţigări pentru ca organismul lor să fie, din nou, în cea mai bună formă. Fumatul este, de fapt, o dependenţă cauzată de nicotină, iar acest drog provocă daune majore la nivelul celulelor şi al organelor din corp. Mai mult decât atât, aceste structuri nu se vindecă de la sine sau în totalitate.

„Partea bună este că, în ziua de azi, există o listă întreagă de alimente bogate în nutrienţi, care contracarează daunele provocate de nicotină. Acestea ajută la vindecarea plămânilor şi la prevenirea bolilor respiratorii. În primul rând, oamenii trebuie să ştie că fumatul reduce cu 25% cantitatea de vitamina C din organism. Prin urmare, este necesar să măriţi aportul acestui nutrient. Totodată, lipsa de vitamina C vă predispune la infecţii, deoarece sistemul vostru imunitar este slăbit. În acelaşi timp, acest deficit poate cauza apariţia timpurie a ridurilor, insomnie, probleme gingivale, cum ar fi durerile, inflamaţiile şi sângerările uşoare. Alimentele bogate în vitamina C sunt: kiwi, lămâia, mandarinele, ananasul şi nu numai. Deci, dacă încă fumaţi, este necesar să consumaţi de trei ori mai multă vitamina C pentru a vă vindeca plămânii. Dacă încercaţi să vă lăsaţi de fumat, este bine de ştiut că vitamina C reduce pofta de nicotină. În plus, deficitul de vitamina A sau beta-caroten poate produce modificări la nivelul sistemului imunitar. Pe scurt, acesta poate creşte numărul de boli infecţioase ale sistemului respirator. Nu vă panicaţi, însă, deoarece puteţi găsi acest nutrient în prune, mango, piersici, salată verde, pepene roşu, roşii, morcovi. În plus, vitamina E scade riscul de tumori pulmonare cauzate de consumul de tutun. Aceasta poartă şi denumirea de tocoferol şi este o vitamină solubilă în grăsime care funcţionează ca un antioxidant ce ajută la protejarea grăsimilor esenţiale. Aşadar, pentru a vă bucura de beneficiile enumerate şi pentru a vă vindeca plămânii, este important să consumaţi vitamina E, pe care o luaţi din gălbenuşul de ou, arahide, nucă de cocos, cereale, orez, soia, broccoli, pâinea integrală”, a explicat medicul. În plus, pe lângă faptul că vindecă plămânii de efectele fumatului, vitamina E ajută şi la tratarea altor probleme. La rândul său, vitamina B9 nu numai că vindecă plămânii de efectele fumatului, dar ajută şi la buna funcţionare a sistemului nervos central. Acest nutrient joacă un rol important în sinteza transmiţătorilor. Pentru a obţine această vitamină, trebuie să consumaţi avocado, ceapă, usturoi, căpşuni, stafide, lămâi, morcovi, dovleac. Şi, desigur, evitaţi mâncarea nesănătoasă, cum ar fi cartofii prăjiţi sau alimentele care conţin îndulcitori artificiali. Adăugaţi, în schimb, în dietă alimente bogate în triptofan, întrucât acest aminoacid este responsabil cu producerea serotoninei. Un nivel ridicat de serotonină ajută la combaterea anxietăţii, un efect foarte util persoanelor care au luat decizia de a renunţa la fumat. Exerciţiile fizice ajută, de asemenea, la combaterea hipertensiunii arteriale şi la îmbunătăţirea funcţionării plămânilor.

Taguri articol: sfatul medicului fumat boli de plamani

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU