24 Noiembrie 2016
3998 accesări
0 comentarii

De obicei, cele mai multe naşteri decurg fără probleme, dar există şi nou-născuţi care au nevoie de manevre speciale de resuscitare imediat după naştere. Scorul APGAR este una dintre metodele de evaluare a stării de sănătate a unui bebeluş.


„Cel mai important APGAR este, însă, cel realizat la cinci minute după naştere şi nu primul, imediat cum nou-născutul a văzut lumina zilei. Cel mic vine dintr-un mediu total diferit şi are nevoie de timp să se adapteze”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, dr. Elena Ionescu, medic Obstetrică-Ginecologie.

Specialistul a precizat că celui mic i se monitorizează ritmul cardiac, respiraţia, tonusul, coloraţia şi reflexele. Oricum, există copilaşi care obţin în primele minute din viaţă un scor mic, dar a căror dezvoltare ulterioară este absolut normală. Scorul APGAR este practic suma a cinci notări şi se foloseşte la evaluarea nou-născutului la un minut după naştere, la cinci minute şi din cinci în cinci minute, până când acesta ajunge la minim nota 7.

Astfel, un copil născut cu „nota” 10 este un copil cu o sănătate foarte bună, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că evoluţia lui va fi tot timpul aşa. De asemenea, nu este un motiv de îngrijorare dacă micuţul a primit un scor mai slab, mai ales pentru că mulţi dintre ei pierd chiar şi două puncte la evaluare din cauza culorii vineţii a membrelor. Trebuie menţionat că cei care obţin între 8 şi 10 respiră singuri, în timp ce bebeluşii care au obţinut între 5 şi 7 suferă, în principiu, de o apnee primară, nu respiră spontan imediat după naştere, iar ritmul cardiac este mai mare de 100 de bătăi pe minut.

La un scor până la 4 apar deja alte probleme, dar acest lucru nu înseamnă că cel mic va avea apoi probleme de sănătate. Este adevărat că, în astfel de situaţii, părinţii se sperie foarte tare, dar APGAR-ul calculat imediat după naştere nu este cel mai important. Un scor APGAR mic nu arată că dezvoltarea copilului va fi afectată în vreun fel. Totuşi, un scor mai mic de 3 poate fi asociat în multe cazuri cu o serie de tulburări de dezvoltare fiziologică.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU