26 Ianuarie 2017
4941 accesări
0 comentarii

Ecocardiografia transtoracică este cea mai importantă şi cea mai frecvent utilizată metodă imagistică din domeniul cardiologiei, datorită faptului că este o examinare rapidă şi la îndemână, cu costuri mult mai reduse, comparativ cu alte metode imagistice (tomografia computerizată cardiacă, RM cardiac, cateterism cardiac).

Această investigaţie este des utilizată, pentru că nu iradiază, spre deosebire de cele menţionate anterior, iar aceasta poate fi repetată, ori de câte ori este nevoie, pentru a urmări evoluţia bolii unui pacient cardiac.

„Se consideră că o ecocardiografie aduce mult mai multă informaţie, decât o consultaţie obişnuită şi, practic, în prezent, nu se mai poate imagina cardiologia fără ecocardiografie.

Prin intermediul imaginilor obţinute se evaluează: dimensiunile celor 4 cavităţi cardiace, grosimea pereţilor, contractilitatea cardiacă (putând fi descrise eventualele zone afectate de un infarct miocardic), dimensiunea şi structura vaselor mari, care vin şi pleacă de la inimă, structura şi funcţia valvelor inimii, presiunile intracardiace, apariţia unor tumori cardiace sau cheaguri”, explică dr. Diana Ivanoschi, medic cardiolog, Medstar 2000 Clinic.

Este extrem de importantă pentru a stabili un diagnostic, dar şi pentru a monitoriza pacienţii cu afecţiuni cunoscute, după recomandarea unui tratament sau după o intervenţie la nivel cardiac. Pacientul nu necesită o pregătire prealabilă, acesta poate consuma alimente, lichide şi îşi poate administra medicamentele.

Cum se efectuează ecocardiografiaPacientul este aşezat pe patul de examinare, culcat pe partea stângă sau pe spate şi i se aplică pe torace, o sondă ce emite un fascicul de ultrasunete, care, prin intermediul unui gel, ajunge la nivelul cordului, de unde este reflectat înapoi spre sondă, imaginea rezultată fiind afişată în mod real pe un ecran. Există mai multe moduri de examinare ecografică, utilizate în timpul unei explorări.

Când se recomandă efectuarea investigaţieiEfectuarea unei ecocardiografii se recomandă următoarelor categorii de pacienţi: persoane care prezintă la examenul clinic un suflu cardiac sistolic sau diastolic; pacienţi ce prezintă simptome sau semne ce ridică suspiciunea de patologie cardiacă (durere toracică, dificultate în respiraţie, oboseală excesivă, palpitaţii, sincope, pierderi ale stării de conştienţă, umflarea picioarelor); când există suspiciunea de patologie cardiacă, ridicată de rezultatele altor investigaţii (modificări electrocardiografice sau modificări radiologice.

„Investigaţia este indicată pacienţilor care au făcut un infarct miocardic acut, atât în faza iniţială, cât şi ulterior, în perioada de recuperare; pacienţilor cu boli valvulare cunoscute sau cu proteze valvulare; celor la care se suspectează o boală cardiacă congenitală sau care au avut o boală cardiacă congenitală corectată, pacienţilor cu hipertensiune arterială, pacienţilor care au făcut un accident vascular cerebral, persoanelor cu afecţiuni ale aortei, celor suspectaţi de boli ce afectează pericardul, în cazul traumatismelor toracice importante, persoanelor care fac tratament cu chimioterapice, precum şi rudelor de gradul I ale pacienţilor cu boală cardiacă genetică”, explică medicul cardiolog.

Nu există contraindicaţii ale ecocardiografiei. Trebuie menţionat însă că rezultatele obţinute pot fi limitate la persoanele obeze, în cazul pacienţilor casectici (slăbiţi din cauza malnutriţiei) sau cu boli pulmonare avansate.

Ecocardiografia este cea mai importantă investigaţie imagistică a cordului. Este o explorare noninvazivă, neiradiantă şi nedureroasă, este oricând repetabilă şi se poate face fără riscuri la femeile însărcinate. Permite evaluarea structurii şi funcţionării inimii. Are un cost redus şi nu are contraindicaţii.

Pentru mai multe detalii, dar şi programări, apelaţi numerele de telefon: 0341/174.600, 0725.532.551.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU