06 Aprilie 2016
1717 accesări
0 comentarii

Cataracta diabetică sau retinopatia diabetică este cea mai frecventă complicaţie a diabetului zaharat. Afecţiunea se caracterizează prin slaba vascularizare a retinei, astfel încât se instalează o miopie brutală, iar capacitatea vederii scade. Patologia apare la bolnavii de diabet cu vârste fragede şi evoluează rapid spre maturitate.
Cataracta diabetică este de două tipuri - juvenilă şi cataracta adultului diabetic. Tratamentul chirurgical al patologiei este recomandat dacă boala afectează calitatea vieţii pacientului. Intervenţia chirurgicală are ca scop îmbunătăţirea vederii. Înainte de intervenţia chirurgicală, pacienţii cu diabet trebuie să facă un set de analize preoperatorii, indicate de medicul curant.
„Sunt situaţii în care simpla operaţie de cataractă nu este suficientă pentru a restabili vederea pierdută. Una dintre aceste situaţii o întâlnim la pacienţii diabetici când retina este îmbibată cu lichid, afecţiune numită edem macular diabetic. Pentru a «usca» retina, se introduc, intraocular, substanţe care au efect în acest sens. Această procedură este efec-tuată de obicei de către oftalmologii specializaţi în boli retiniene, dar şi de către chirurgul oftalmolog”, menţionează dr. Bogdan Cucu, oftalmolog.

Taguri articol: sfatul medicului diabet cataracta

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Vali PAPATANASIU