Tulburările de urinare apar la fiecare al doilea bărbat, trecut de 50 de ani şi la 75% dintre cei de peste 60 de ani. Problema este reprezentată de mărirea în volum a prostatei sau cum se numeşte în limbajul medical, „hiperplazia benignă de prostată“ (HBP). Cu toate că nu este nimic periculos, tabloul bolii nu trebuie neglijat. Întrucât boala poate debuta progresiv, bărbatul, de obicei,se prezintă la medic la luni sau ani de zile după ...
Copiii, bolnavii cronici, femeile însărcinate, vârstnicii şi personalul medical sunt cei mai expuşi în faţa virusului gripal. Odată cu apropierea anotimpului rece apar şi cazurile de gripă, caracterizate prin infecţii ce afectează tractul respirator superior, care se răspândesc cu uşurinţă, în special prin tuse, strănut sau în urma contactului directcu o persoană infectată. Deja au fost confirmate două cazuri de gripă în ţară ...
În prezent, în judeţul Constanţa avem câteva sute de bolnavi care fac dializă şi peste o mie de persoane cu insuficienţe renale în diferite stadii. Tocmai de aceea, pe viitor, se doreşte evitarea unor diagnostice grave prin care să se ajungă la dializă. Despre tratamentul pacienţilor care vin săptămânal pentru dializă în spital, şeful secţiei de Hemodializă, dr. Bogdan Câmpineanu a spus că aparatele pot face într-adevăr multe ...
Atenţie mare! Specialiştii avertizează că o simplă răceală, tratată necorespunzător, se poate complica atât de mult, încât să ducă la pneumonie. Această afecţiune poate fi fatală pentru persoanele care suferă de boli cronice. Pneumonia poate fi bacteriană sau virală. Potrivit dr. Vera Eniko Pall, medic primar pneumoftiziologie, Cabinetul Verasante, cea clasică, bacteriană, debutează cu frison, febră, junghi toracic şi tuse. „E o ...
Foarte multe femei sunt diagnosticate, la ora actuală, cu fibroame uterine, care apar sub forma unor tumori benigne amplasate pe peretele muscular al uterului. „Fibroamele constau din ţesut dens, fibros şi sunt hrănite şi susţinute de către arterele uterine în aproape fiecare caz în parte. Fibroamele uterine se întâlnesc la 20-50% dintre femeile de vârstă fertilă. Ele pot afecta, însă, femeile de toate vârstele, dar sunt mai frecvente ...
Tendinita achileană este cea mai frecventă cauză de durere cronică, în partea posterioară a călcâiului. Acest diagnostic clinic necesită investigaţii suplimentare imagistice, doar la indicaţia medicului curant. Specialiştii vă pot recomanda unele exerciţii ale muşchilor externi ai gambei. Durerea la nivelul părţii posterioare a călcâiului poate fi provocată de un număr limitat de structuri anatomice: tendonul lui Achile, bursita calcaneană sau ...
Ocluzia venelor retiniene reprezintă o urgenţă oftalmologică. Obstrucţia arterei centrale a retinei, care irigă interiorul său, produce ischemie retiniană gravă. Aceasta, netratată, în scurt timp duce la pierderea ireversibilă a vederii. Starea patologică poate fi determinată de embolie, hipercolesterolemie, traumatisme, tromboză, diabet zaharat, hipertensiune arterială, glaucom, exoftalmii endocrine etc. Principalul simptom al afecţiunii este scăderea bruscă a ...
Cancerul de sân rămâne principala ameninţare la adresa sănătăţii femeilor din întreaga lume. La originea bolii, pot sta moştenirea genetică, menstruaţia precoce, dar şi consumul de alcool, obezitatea şi sedentarismul. Însă cancerul poate apărea şi la femei care au un stil de viaţă sănătos. De aceea, oncologii insistă asupra vizitelor la medic. „Femeile ar trebui să meargă regulat la controale mamare anuale, după vârsta de 30 de ani ...
