Chiar dacă acest lucru nu ne este deloc pe plac, uneori simţim că avem un gust amar şi neplăcut în gură. Unii au tendinţa de a ignora situaţia, mestecă o gumă, o bomboană mentolată şi au impresia că au rezolvat situaţia. Din nefericire, a precizat dr. Diana Gheorghe, gura amară poate fi rezultatul mai multor afecţiuni medicale şi nu numai. „De exemplu, o persoană poate lua, la un moment dat, anumite medicamente ce pot interfera cu simţul gustativ, ceea ce duce ...
Obiectele de igienă personală trebuie schimbate constant, la un interval de timp, fără să aşteptăm până acestea se învechesc sau emană un miros urât. De exemplu, a precizat dr. Nina Cazacu, prima care ar trebui să fie schimbată cel mai des, la aproximativ două luni, este periuţa de dinţi. În plus, aspectul deteriorat al periuţei ne va arăta foarte clar că trebuie înlocuită. Folosirea unei periuţe de dinţi uzate nu face altceva decât să ...
Vara este sezonul insectelor, iar în lunile iulie şi august, suntem ciupiţi din toate direcţiile, de către supărătoarele zburătoare. Sfatul medicilor este să nu ignoraţi ciupiturile de insecte, pentru că, în unele situaţii, acestea pot fi greu de tratat. De obicei, cei mai expuşi sunt copiii, pentru că ei au tendinţa de a alerga în diferite locuri, multe acoperite de verdeaţă, parcuri etc. Cert este că acestea nu produc doar disconfort, ci ...
Dacă până acum nu aţi dat atenţie aspectului, ar trebui să fiţi mai atenţi pe viitor, întrucât aceasta este un indicator important în ceea ce priveşte modificările esenţiale în organism. Potrivit dr. Delia Corbu, culoarea, mirosul şi consistenţa urinei pot furniza informaţii importante despre starea dumneavoastră de sănătate. De exemplu, urina poate fi transparentă, gălbuie, roşie, portocalie şi chiar verde, iar semnificaţia diferă în ...
În toiul verii, populaţia se confruntă cel mai des cu alergiile solare, care apar din cauza expunerii prelungite la soare. Această alergie este, de fapt, un răspuns al organismului la lumina soarelui, care se manifestă prin erupţie şi prurit cutanat. Desigur, există şi situaţii în care reacţia alergică este severă şi se caracterizează prin apariţia unor pustule mici, care se pot întinde chiar şi pe zonele de piele protejate de îmbrăcăminte. Dr ...
Frica de ace nu ar trebui să vă facă să vă temeţi de acupunctură, fiindcă acele folosite sunt atât de fine, încât abia dacă se simt. Specialiştii spun că acupunctura este o terapie alternativă dezvoltată ca ramură a medicinei tradiţionale chineze. Aceasta este folosită, în special, pentru prevenţia afecţiunilor, dar şi pentru tratarea acestora. Potrivit doc.ro, pe suprafaţa corpului există 361 de puncte energetice, de-a lungul a 12 meridiane, prin ...
Deşi aţi încercat numeroase produse, nu reuşiţi să scăpaţi de unele pete de pe ten? Vestea bună este că există mai multe lucruri pe care le puteţi schimba în modul de viaţă şi care să aibă efect nu doar asupra stării de sănătate, ci şi a frumuseţii pielii. Se ştie că alimentele pe care obişnuim să le consumăm pot avea impact nu doar asupra sănătăţii, ci şi a felului în care arată pielea noastră. Un sfat pe care specialiştii în domeniu ...
Fosforul este un mineral esenţial pentru starea de sănătate a organismului, acesta contribuind la creşterea armonioasă a oaselor, dar şi la stocarea energiei. Ca urmare, aveţi grijă să nu excludeţi din alimentaţia dumneavoastră alimentele bogate în fosfor. Conform specialiştilor „Exquis”, fosforul ajunge în corpul uman prin ceea ce mâncăm. Spre exemplu, în magazine găsim o mulţime de alimente care conţin fosfor: mazărea, fasolea, nucile ...
