De-a lungul timpului, ochii pot fi afectaţi de multe boli specifice, precum cataracta sau glaucomul, dar şi de inflamaţii, infecţii, tumori sau traumatisme ce pot avea efecte ireversibile. La vârsta a treia, afecţiunile oculare ...
În perioada 29 martie- 12 aprilie, Spitalul „Armonia” (fostul „Isis”) organizează campania „Operaţii ginecologice gratuite”, aceasta fiind un real sprijin pentru femeile care au nevoie de diferite ...
La ora actuală, depresia la persoanele trecute de vârsta de 65 de ani depăşeşte procentul de 20%, spun statisticile, aceasta fiind una dintre cele mai importante şi frecvente afecţiuni ale populaţiei vârstnice. Altfel spus ...
Primăvara, în mod special, polenul florilor şi arbuştilor declanşează o mulţime de alergii de primăvară. Specialiştii spun că acestea debutează cu simptome precum ochi iritaţi, strănut, congestia căilor nazale şi inflamaţii ...
Screeningul neonatal este o testare cu ajutorul căreia fiecare nou-născut este testat pentru un grup de afecțiuni ce nu pot fi depistate la momentul nașterii. De fapt, scopul acestei investigații este de a detecta acele afecțiuni care pun ...
Unele persoane nu au dinţii perfect aliniaţi, ca altele, iar când au o asemenea dantură înseamnă că au strungăreaţă, denumită în termeni medicali diastemă. Din păcate, aceasta poate fi pentru unele persoane extrem de ...
Prunele proaspete, dar şi cele uscate, sunt bogate în minerale şi ologoelemente ...
Nu există persoană pe care să nu o fi durut-o capul măcar o dată în viaţă. Mai grav ...
Începând de luna aceasta și până în data de 12 decembrie 2021, Ministerul ...
Cu toate că nu afectează starea de sănătate a unei persoane, celulita este, totuşi, o ...
De foarte multe ori, pantofii cu toc înalt sunt tentanți pentru reprezentantele sexului ...
Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor, dar și ...
Vaccinurile sunt unul dintre cele mai puternice instrumente din istoria sănătăţii publice, iar ...
Deși la prima vedere aveți senzația că este mai eficient să vă spălați pe mâini cu ...