„Principala şi cea mai importantă cauză a apariţiei diabetului zaharat de tip 2 este creşterea în greutate”, explică dr. Loti Popescu, coordonator al programelor de sănătate în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa. Regimul alimentar este de o importanţă primordială în tratamentul diabetului, fiind cel mai bun mijloc de echilibrare a bolii. El nu numai că ajută la echilibrarea glicemiei, dar contribuie şi la evitarea ...
Durerile articulare, acele senzaţii de disconfort şi iritaţie, pot apărea la oricare dintre articulaţiile corpului uman. Pe lângă odihnă, masaj terapeutic, termoterapie şi exerciţii fizice, specialiştii recomandă o serie de terapii articulare, menite să-i redea suferindului starea de bine. Specialiştii spun că primul semn de durere inexplicabilă a articulaţiilor trebuie să ne trimită direct la medic, deoarece un diagnostic pus la timp permite efectuarea unor ...
Considerată o boală foarte rară, dar extrem de gravă, boala Crohn este o afecţiune inflamatorie intestinală care poate afecta toate straturile tubului digestiv şi care, după mulţi ani de tratamente chinuitoare, poate genera cancer. Dobrogea, spun medicii, are o statistică sumbră în ceea ce priveşte numărul foarte mare de cazuri, ocupând astfel primul loc pe ţară. Localizată în intestinul gros, boala Crohn este o afecţiune pe cât de rară, pe ...
Cistitele sau infecţiile urinare, cum sunt cunoscute de pacienţi, sunt declanşate de acţiunea unei bacterii asupra tractului urinar. Principalele semne ale afecţiunii sunt urinările frecvente aso-ciate cu usturimi sau cu dureri. Boala este întâlnită mai des la femei, dar şi bărbaţii de vârsta a treia sunt predispuşi la ea. Acest tip de infecţii apare din cauza faptului că diferite microorganisme ajung la nivelul aparatului urinar, se multiplică şi, în ...
O banală durere de stomac sau „înţepăturile din capul pieptului”, cum sunt cunoscute popular, pot ascunde afecţiuni ale sistemului digestiv care, la rândul lor, pot degenera în cancer sau pot produce complicaţii pe termen lung. Dat fiind faptul că astfel de simptome necesită investigaţii de specialitate, pacienţii trebuie să se adreseze unui medic specializat în gastroenterologie sau medicină internă. În acest sens, Centrul Medical de ...
Se poate vorbi despre ficat mărit dacă acesta ajunge să depăşească dimensiunile normale, indiferent de cauza care a favorizat creşterea. Din start, dr. Anca Sima, medic primar în cadrul Clinicii Homeomed, ne-a spus că supradimensionarea ficatului, la un moment dat, nu înseamnă, automat, şi îmbolnăvirea gravă a acestui organ. Însă, apreciază că persoanele care se confruntă cu această problemă ar trebui să ştie care sunt cele mai des ...
Pneumonia rămâne una dintre cele mai frecvent diagnosticate afecţiuni în rândul copiilor. Aceasta apare mai frecvent şi are mai multe episoade pe an la copiii mici şi este diagnosticată mai rar în cazul adolescenţilor. Specialiştii susţin că locurile aglomerate şi trecerea bruscă de la cald la rece reprezintă factori care pot duce la apariţia bolii. Aceştia le recomandă părinţilor să fie atenţi atunci când vine vorba de tratamentul celui mic ...
Screeningul ecografic pentru depistarea cancerului la sân rămâne una dintre cele mai utilizate metode de diagnosticare a acestei maladii, garanţia unui diagnostic precoce, care poate salva viaţa pacientei cu cancer.Ecografia mamară este o aplicaţie a ecografiei ce foloseşte echipament dedicat ultrasonografic pentru vizualizarea structurii sânului în scopul diagnosticării oricărei modificări apărute la nivelul sânilor.Această investigaţie este ...
