În ziua de azi, foarte multe femei sunt diagnosticate cu cancer genital, o afecţiune extrem de gravă. În prezent, trei sferturi din cancerele genitale se localizează pe colul uterin, 15% la nivelul uterului, iar restul la ovar, trompa uterină, vulvă şi vagin. Dr. Mihail Cocoş, medic primar Obstetrică - Ginecologie spune că în stadiile incipiente, cancerul genital este total asimptomatic. Abia în stadiile avansate apar manifestări: sângerări ...
Se ştie că există situaţii în care cei mici fac atât de multe năzbâtii, încât părinţii, pur şi simplu, nu mai ştiu cum să-i facă să înţeleagă ce este bine să facă şi ce nu pentru ei. Unii dintre ei, însă, aleg să îşi pedepsească, prin tăcerea lor, copiii. Ei, însă, nu ştiu că această tăcere totală îl condamnă pe copil la neputinţă şi îl expune unei atmosfere traumatizante, de fond. Potrivit ...
Efectuarea unei operaţii reprezintă, deseori, o decizie greu de luat pentru mulţi pacienţi. De ce se tem oamenii? În primul rând, durerile şi recuperarea post-operatorie reprezintă câteva dintre temerile pacienţilor, dar medicina actuală elimină multe dintre aceste temeri prin siguranţa actului medical pe care o oferă. În ultimii ani, tehnologia medicală a avansat foarte mult şi au făcut ca intervenţiile chirurgicale complexe să poată fi realizate fără ...
Există situaţii în care medicii le recomandă pacienţilor să-şi facă şi o colonoscopie virtuală, pentru a le pune un diagnostic cât mai exact. Practic, această investigaţie reprezintă o examinare tomografică a colonului şi rectului, fiind o alternativă la colonoscopia clasică. Procedura se face cu ajutorul tehnologiei bazate pe raze X, care pot recompune o imagine completă a zonei investigate. Datorită computerului şi braţului tomografic, aparatul scanează ...
Constănţenii aşteptă cu mare nerăbdare dozele de vaccin antigripal. Vestea bună este că acestea vor ajunge mai devreme în teritoriu, comparativ cu anul trecut, când acestea au ajuns în cabinetele medicilor de familie abia la începutul lunii decembrie. Ministerul Sănătăţii a încheiat demersurile pentru achiziţia unui număr suplimentar de 300.000 doze vaccin, care se adaugă milionului de fiole care a fost deja achiziţionat pentru campania de ...
Pentru a vă menţine tot timpul ochii sănătoşi, este necesar să vi-i protejaţi pe cât posibil. În primul rând, a declarat dr. Cristina Dinu, medic specialist oftalmolog, aveţi grijă de ochii dumneavoastră atunci când lucraţi la calculator sau când vă uitaţi la televizor. În cazul lucrului la calculator, ochii au nevoie de pauze de minim două minute la fiecare 50 de minute. Cel mai indicat ar fi să folosiţi un ecran cu protecţie ori să ...
Foarte multe persoane suferă în ziua de azi de osteoporoză, iar bătrânii fiind în mod special afectaţi de această boală. Osteoporoza este una dintre bolile care vă pot lua prin surprindere, acţionând fără să vă daţi seama, motiv pentru care mai poartă şi denumirea de boală mută. Medicii spun că osteoporoza se traduce prin „oase poroase”. Astfel, dacă la 30 de ani oasele sunt puternice, după această vârstă încep să-şi ...
Multe graviduţe se întreabă dacă în timpul sarcinii au voie sau nu să mănânce peşte. Răspunsul este da, dar nu toate tipurile de peşte. „Peştele reprezintă o sursă valoroasă de proteine, fier şi zinc, nutrienţi esenţiali în dezvoltarea copilului. De asemenea, acizii graşi omega-3 ajută la dezvoltarea creierului copilului. O dată pe săptămână aveţi voie să mâncaţi somon, hering, sardine, păstrăv, cod. Inclusiv creveţii pot ...
