Ochii sunt oglinda sufletului, dar, de multe ori, aceștia sunt atacaţi din toate părţile.Datorită calculatoarelor, tabletelor, telefoanelor, televizoarelor şi a altor factori externi, ochii noştri riscă să se degradeze rapid. Dr. Georgiana Matei a declarat că persoanele care petrec multe ore în faţa acestor dispozitive trebuie să ştie care sunt exerciţiile recomandate pentru menţinerea sănătăţii ochiului. În primul rând, în astfel de situații ...
Specialiștii susțin că, în cazul durerilor sau a usturimilor continue în gât, combinate cu alte simptome, cum sunt durerile de ureche sau dificultatea la înghiţire, această situație ne-ar putea pune pe gânduri că am avea de-a face cu debutul unui cancer laringian. Aceștia au precizat că răguşeala persistentă este un simptom extrem de important pentru ca un pacient să se adreseze unui specialist . În urma studiului realizat la Universitatea ...
Aţi răcit? În acest caz, vă informează specialiștii, o răceală obişnuită durează în jur de şapte zile, deci suficient cât să ne dea peste cap toate planurile, creându-ne o stare puternică de disconfort. Conform unor studii realizate la o universitate din Finlanda, zincul este foarte important când vine vorba de tratamentul răcelii. Astfel, se pare că suplimentele de zinc ajută la scurtarea perioadei de boală cu câteva zile. Explicaţia ...
Din păcate, foarte mulți oameni au probleme cu glanda tiroidă și nu știu. Potrivit dr. Andreea Grosu, glanda tiroidă este o foarte mică parte din corpul uman, dar cu toate acestea influenţează aproape tot ce se află în organism. Tocmai de aceea, lipsa hormonilor secretaţi de această glandă afectează funcţionarea metabolismului, temperatura şi chiar influenţează depresia. Mai mult decât atât, există o listă destul de lungă de simptome prezente atunci ...
Constănțenii care își internează rudele bolnave la acest moment, în Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța trebuie să știe că acesta poate fi însoțit de un singur aparținător, și doar până la Biroul de Internări, de unde personalul SCJU va prelua pacientul. Precizăm că în această perioadă, Biroul de Internări va avea program de luni până vineri, între orele 7.00-10.00. Ca reguli ce trebuie respectate, pacienții ...
În fiecare an, în data de 24 martie, România marchează, alături de întreaga lume, Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei al cărei slogan este, în acest an, „It’s time!” / „Este timpul (să eradicăm tuberculoza)!”. Tuberculoza în România este o problemă de sănătate publică, ţara noastră având cea mai mare incidenţă de cazuri din Uniunea Europeană, de cinci ori peste media europeană. De ...
Coronavirsul nu se transmite prin intermediul legumelor sau a fructelor, susțin specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății. Ei afirmă că, cel puțin până acum, nu a fost raportat niciun caz de transmitere al coronavirusului prin intermediul acestora. „Totuși, înainte de a pregăti mâncarea sau de a mânca, este foarte important să ne spălăm pe mâini minimum 20 - 30 de secunde. Este de așteptat ca prepararea termică riguroasă a ...
Statisticile în ceea ce privește epidemia de coronavirus nu sunt deloc îmbucurătoare, iar România a ajuns, deja, să aibă aproape 300 de cazuri. Din păcate, aceasta este o cauză principală de stres pentru mulți oameni, care pot dezvolta stări de anxietate și atacuri de panică. În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, în stare de stres, organismul nostru direcționează cea mai mare parte din energie către organele și procesele fiziologice care se ...
