Foarte mulţi pacienţi ajung la medicul oftalmolog, plângându-se de „musculiţe zburătoare“ în ochi, spun specialiştii de la Institutul Microchirurgia Ochiului. Potrivit acestora, fenomenul vizual sub forma unor particule plutitoare, înotând în câmpul vizual, are un impact negativ asupra vieţii oamenilor, ducând uneori la depresie puternică. El nu este caracteristic doar vârstnicilor, fiind frecvent întâlnit ...
Principala cauza a balonării la copii este înghiţirea aerului sau consumul de alimente care duc la acumularea gazelor în intestin. Independent de acestea, gazele intestinale în exces pot fi provocate şi de anumite afecţiuni ale copilului, cum ar fi: intoleranţe şi alergii alimentare, giardia, malabsorbţie, obstrucţie parţială intestinală, sindrom de colon iritabil, infecţii gastrointestinale etc. „Copii trebuie să evite consumul de băuturi acidulate şi ...
În ultimul trimestru de sarcină, majoritatea femeilor însărcinate experimentează refluxul gastroesofagian, cu senzaţii de arsură şi usturime. Pentru a evita ca mâncarea din stomac să se întoarcă în esofag, este indicat ca femeile însărcinate să doarmă pe partea stângă, cu trunchiul puţin ridicat. „Femeile însărcinate trebuie să mănânce concentrat, puţin şi des, nu cantităţi mari, pentru că stomacul este sub o ...
Persoanele care suferă de afecţiuni cardiovasculare pot fi afectate în acest sezon rece, deoarece bolile de acest tip sunt influenţate de temperaturile scăzute. Potrivit dr. Loti Popescu, specialist în promovarea sănătăţii, în sezonul rece pot apărea „oscilaţii ale valorilor tensionale, agravarea anginelor pectorale, apariţia multor complicaţii. O simplă răceală, asociată cu febră, poate afecta foarte mult un bolnav cardiovascular. De asemenea ...
Hemoragia intracerebrală sau intracraniană, cum i se mai spune, are de cele mai multe ori un debut brusc, putând provoca afectări rapide ale creierului, fiind o leziune extrem de gravă. Aceasta este, de fapt, o sângerare care apare în interiorul craniului, iar sângerarea care este cauzată de ruperea unui vas de sânge poartă denumirea de accident vascular cerebral hemoragic (orice fel de sângerare din interiorul craniului poartă denumirea de hemoragie ...
Specialiştii afirmă că în timpul sarcinii, centrul de greutate se modifică pe măsura creşterii uterului şi a bebeluşului şi este nevoie de eforturi speciale din partea femeilor însărcinate, pentru menţinerea unei posturi corecte. Încălţămintea plată sau cu tocuri joase este de ajutor. Exerciţiile pentru menţinerea tonusului şi forţei musculaturii abdominale şi pentru întinderea musculaturii lombare sunt de asemenea benefice. Liliana Tudose ...
Expunerea la frig, fără a avea arti-cole de îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvate, duce la distrugerea ţesuturilor. Având în vedere că temperaturile sunt în scădere, toate persoanele, mai ales copiii, trebuie să se îmbrace adecvat, pentru a evita apariţia acestor leziuni, denumite degerături. Degerăturile afectează extremităţile: degetele de la picioare şi mâini, urechile etc. Acestea pot avea mai multe stadii de gravitate. De ...
Având în vedere confirmarea gripei aviare cu virusul H5N8, înalt patogenla păsările sălbatice,chiar în judeţul Constanţa, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa (DSPJ) doresc informarea populaţiei, în scopul prevenirii apariţiei îmbolnăvirilorde gripă aviară la om,prin reamintireamăsurilor care se impun. Dr. Loti Popescu, specialist în pro-movarea sănătăţii, purtător de cuvânt al DSPJ, pune accentul pe ...
